joi, 3 martie 2011

România – etern interbelică! ( III )

Banca Dacia Felix, Banca Internaţională a Religiilor şi, mai aproape de prezent, Banca Populară Română sunt unele dintre cele mai importante falimente bancare din ultimii 20 de ani. De departe, din acest tablou, se distinge însă cazul Bancorex. Fosta Bancă Română de Comerţ Exterior, înfiinţată în 1968, a avut, până în ’89, monopolul schimbului valutar şi al comerţului în monedă străină, motiv pentru care a fostconsiderată, în primii ani de după revoluţie, una din cele mai importante şi mai sigure instituţii bancare din ţară. Înciuda unei încrederi ridicate şi a unei perspective pozitive, faptevidenţiat şi în campaniile de marketing, Bancorex s-a prăbuşit ca urmare a unor nereguli provocate de imixtiunea politicului în activitatea administrativă. Astfel, deşi sloganul băncii era „Bancorex, o Bancă pentru Milieniul III ”, aceasta a fost lichidată în mileniul anterior (în 1999) şi a reprezentat cel mai răsunător faliment bancar al perioadei postdecembriste. De altfel, criza financiară, deficienţele sistemului bancar şi bancrudele sunt, probabil, evenimentele cu cel mai mare impact ale perioadei postcomuniste. Dacă, din fericire, criza financiară contemporană nu a falimentat bănci şi în România, marile falimentele bancare interbelices-au suprapus crahului din anii 1929-1933. Analizând comparativ, istoricul de bănci Ştefan Petre Kirson, afirma în urmă cu un an, în Ziarul Financiar, că, deşi cazul Bancorex este probabil mai cunoscut, cel mai mare şi mai important faliment bancar din România a fost prăbuşirea Băncii Marmorosch Blank & Co. în 1931.


Înfiinţată în 1848 de Iacob Marmorosch, banca a purtat iniţial denumirea de „Banque de Roumanie” şi a reprezentat una din primele case de bancă din ţară. Ulterior, în 1863, Iacob Marmorosch se asociază cu Mauriciu Blank iar denumirea băncii se schimbă în Marmorosch Blank. Încă de la început, banca s-a bucurat de o ascensiune puternică, fiind favorizată de existenţa unor relaţii apropiate între Marmorosch şi Iacob Lobel directorul sucursalei locale a Băncii Imperiale Otomane. Astfel, la data la care lua fiinţă Deutsche Bank AG, în prezent a treia bancă din lume şi prima din Europa continentală ca volum al activelor, Banca Marmorosch Blank avea deja un capital de 172 mii lei. Odată cu modernizarea statului român după războiul de independenţă, creşte şi importanţa băncii, aceasta fiind un important finanţator al proiectelor de utilitate publică. Până în 1882 (anul înfiinţării PostBank - în prezent, ING Group - locul 11 în lume) Marmorosch Blank participase cu capital financiar pentru realizarea mai multor proiecte feroviare, dintre care amintim tronsoanele Bucureşti – Predeal şi Barboşi – Galaţi.Ulterior, banca se orientează către finanţarea pentru reorganizare, extindere sau înfiinţare de unităţi industriale în ţară, exemple în acest sens fiind Fabrica de Ciment de la Brăila, Fabrica de Zahăr de la Chitila, Fabrica de Hârtie Scăeni sau Casa Goetz, al cărei capital a ajuns în 1888 la 8 milioane de franci. În paralel, Banca Marmorosch Blank se implică alături de Societatea Marsilieză de Ciment Sud în modernizarea Bucureştiului prin finanţarea lucrărilorde canalizare. Asemeni multor instituţii financiaredin prezent, şi Marmorosch Blank a dezvoltat servicii conexe. În 1897 (cu 12 ani înainte de apariţia AIG şi la doar 6 ani după Allianz), banca a înfiinţat Societatea de Asigurări „Generala”, al cărei capital a fost stabilit la 3 milioane de franci. Încă din 1889, afacerile băncii, devenite în 1874 Marmorosch Blank & Co. , au depăşit graniţele naţionale prin cooptarea ei în acţionariatul băncilor Darmstadter din Berlin şi Pester Ungarische Kommerzial Bank din Budapesta, fapt ce i-a adus recunoaştere internaţională. De altfel, în perioada în care Bank of America (considerată, în prezent, de cei mai mulţi drept cea mai mare bancă de peste ocean) se înfiinţa, Marmorosch Blank era una dintre cele mai importante instituţii financiare din Europa, acordând credite în valoare de 35 de milioane de franci oraşului Sofia şi punând bazele Băncii de Comerţ şi Depuneri de la Salonic. Apogeul Băncii Marmorosch Blank a fost atins în anii ′20, când aceasta a devenit cea mai puternică bancă comercială din România.

În 1923, a fost finalizată construcţia Palatului Băncii Marmorosch Blank de pe strada Doamnei nr.4, iar numărul de sucursale a ajuns la 29, din care patru activau în străinătate, la Paris, New York, Viena şi Istanbul. Totodată, banca controla circa 115 firme prin intermediul cărora desfăşura afaceri din SUA şi Marea Britanie până în China. De prăbuşirea băncii se leagă numele lui Aristide Blank, fiul lui Mauriciu. Acesta achiziţionase, în perioada 1924 – 1925, mai multe terenuri, în nordul Capitalei, pe care ulterior, cu sprijinul Uzinelor Comunale Bucureşti, începuse să le asaneze, însă venirea marelui crah financiar, în 1929, a declanşat şi în România o isterie a cererilor de restituire a depozitelor. În aceste condiţii, în octombrie 1931, Banca Marmorosch Blank & Co. a intrat în incapacitate de plată fiind declarată falimentară. Ulterior, Banca Naţională a României a intervenit puternic pentru salvarea băncii, a preluat o parte din debite şi i-a acordat acesteia concesiunea desfacerii tutunului şi sării. Ca urmare a acestor operaţiuni, Banca Marmorosch Blank a continuat să funcţioneze până în 1948, când a fost naţionalizată şi desfiinţată definitiv de autorităţile comuniste, punând astfel capăt existenţeide 100 de ani a instituţiei.

Ceea ce a rămas în prezent în urma celor mai mari două falimente bancare din istoria României sunt clădirile monumentale în care Marmorosch Blank, respectiv Bancorex şi-au avut sediul; prima, disputată de BNR şi compania imobiliară SC Doamnei Imobiliare SRL, fiind un important reper arhitectural, iar cea de a doua –un turn de sticlă stil modern, amplasat într-o zonă istorică, fiind în continuare o controversă arhitecturală.


->episodul I: Max Auschnitt şi Nicoale Malaxa



Surse: Capital, EnciclopediaRomaniei, Financiarul, Ziarul Financiar, Forbes Global 2000 editia 2009

Banque Marmorosch Blank & Co Société Anonyme: 1848-1923 / ouvrage rédigé sous la dir. d'un comité présidé par I. Boamba, Bucarest, Cultura Nationala, 1924